deci loool

hahaha... unele cover-uri sunt mai bune decat originalele!!

CAPITALISM TRADITIONAL

Ai doua vaci.
Vinzi una si cumperi un taur.
Cireada se inmulteste iar economia prospera.
Le vinzi si iesi la pensie cu castigul.

COMPANIE AMERICANA

Ai doua vaci.
Vinzi una si o fortezi pe cealalta sa produca lapte cit pentru patru.
Esti surprins cand vaca moare.

COMPANIE FRANCEZA

Ai doua vaci.
Faci greva pentru ca doresti sa ai trei vaci.

COMPANIE JAPONEZA

Ai doua vaci.
Le reproiectezi astfel incat sa fie de zece ori mai mici decat o vaca obisnuita si sa produca de douazeci de ori mai mult lapte.
Apoi creezi imagini animate inteligente ale vacii, numite Pokemon, si le promovezi la scara globala.

COMPANIE GERMANA

Ai doua vaci.
Le reproiectezi astfel incat sa traiasca 100 de ani, sa manance o data pe luna si sa se mulga singure.

COMPANIE BRITANICA

Ai doua vaci.
Amandoua sunt nebune.

COMPANIE ITALIANA

Ai doua vaci, dar nu stii unde sunt.
Pleci in pauza de pranz.

COMPANIE RUSEASCA

Ai doua vaci.
Le numeri si afli ca ai 5 vaci.
Le numeri din nou si afli ca ai 42 de vaci.
Le numeri din nou si afli ca ai 12 vaci.
Te opresti din numarat vaci si deschizi alta sticla de vodca.

COMPANIE ELVETIANA

Ai 5000 de vaci, dintre care nici una nu-ti apartine.
Facturezi celorlalti cheltuieli de depozitare.

COMPANIE INDIANA

Ai doua vaci.
Te inchini la ele.

COMPANIE CHINEZA

Ai doua vaci.
Ai 300 de oameni care le mulg.
Declari somaj zero, productivitate bovina inalta si arestezi reporterul care a publicat cifrele.

COMPANIE ROMANEASCA

Ai 6 vaci, costuri cat pentru 10, mulgi doar 3, alergi bezmetic printre ele, mai aduci personal pentru alte 5, dai faliment si dai vina pe bou.

ASOCIATIE FAMILIALA ARDELEANA

N-ai nici-o vaca. Contractezi doua cu statul si faci vila cu fonduri U.E. pe care o declari staul.
Reziliezi contractul pe motiv de regiune defavorizata calamitata.
O iei de la capat. Ceilalti se uita ca vitelu la poarta noua.

Preluat de unblog... nush care...

Mai bine mort sau mai bine viu?

Nu. N-am devenit emo. Si daca tot nu e clar, nu am tendinte sinucigase.

Un prieten mi-a trimis un link pe mess intr-o zi. In general mass-mess-urile nu sunt decat tampenii, dar asta... m-a dat peste cap. Stiam ca lucruri urate se intampla la tot pasul dar nu am fost niciodata parte din ceva de genu asta si sincer nici nu imi doresc!

De obicei cand citesc ceva de genul asta ma identific cu una din partile implicate. Poate ca in urma cu vreo 5 ani as fi zis ca oamenii care se pun in situatia in care sa priveasca farurile unui metrou in viteza de la o distanta mai mica de 100m sunt cel putin nebuni. Dar m-am schimbat mult de atunci si acum inteleg si alte lucruri. Ok, ceva in viata lui a fost atat de groaznic incat nu mai suporta sa fie in propria piele. Motivatii sunt multe si de natura felurita. Oricum, odata ce esti in botul trenului, nu mai poti face nimic... mai ales cand vrei sa-l ajuti, dar esti in metroul care o sa il calce...

La oameni astia se gandeste cineva? Oare prin ce trec ei dupa un astfel de eveniment? Ce se intampla cu ei.. in mintea lor. Acum incearca sa te pui in situatia lor. Sa fi vazut ce au vazut ei, sa fi auzit trosnetul unui corp sub roti sau sa vezi privirea unui om inainte sa il calci - disperarea, frica, groaza...

Nu pot decat sa fiu multumitoare pentru ca traiesc intr-o perioada in care nu sunt razboaie in tara noastra si ca am o slujba care nu ma expune la astfel de lucruri tragice in fiecare zi; ca traiesc intr-o familie care nu se taie in bucati si nici nu ar accepta vreodata asa ceva. Dar intrebarea mea e: cum si ce s-ar intampla cu mine dupa ce as trai o astfel de experienta?

Articol al ziarului Cotidianul

Mood Rush!

... asa... un fel de sugar rush, dar nu chiar. Insa, e cel mai bun exemplu pentru momentul asta: un fel de nervi, combinati cu dezamagire, crize de isterie domolite cu extaz (probabil pentru ca e timpul sa merg acasa si maine e vineri si i-au pensia), iar ca toata paleta sa fie completa, am chef si de wow si nu pot, dar in schimb ma simt un geniu creator... fara obiectul muncii. Nasty.. izant it?

I love being a woman!

A Series of Unfortunate Events....

Comic-uri asemanatoare mai gasiti pe pagina asta: bLaugh

Imaginile spun tot! :))))))





Nu stiu, dar eu personal cred ca m-as fi pensionat mai devreme... dupa un astfel de eveniment! :|

Web designers worst nightmare: IE6

With all due respect, this is almost like a horrible mother-in-law! Never satisfied, always picky and interpreting words the wrong way!
I wish it was never invented!!!!!
Mozilla rules!

Lame...

Mood: vreau o lama sa ma tai!

Suferi de Biropatie?

... grav... chiar foarte grav.
Daca nu sti, fa-ti un test acum
Pe urma, daca vrei sa scapi, urmeza pasii astia:
1)Schimba alimentatia... include un pahar de luzareala!
2)Schimba ora la care te trezesti (de preferinta mai tarziu).
3)Schimba locul de munca... sau doar da-ti demisia :))
4)Mai iesi din casa... arata-ti fatza la soare.. sau nori.
5)GET A PET!

Test

Prima mea tentativa de matte painting :D (check header)

Atentie distributiva...

Se zice ca femeile au atentie distributiva. Pot sa gateasca, sa aiba grija de copii, sa mearga la servici si sa-si vada toate telenovelele la timp. :|

Nu stiu dece, dar tind sa ma exclud din mai toate generalitatile astea. Poate nu sunt sigura pe mine, dar stiu sigur ca am avut aceasta atentie si din cauza unei erori fatale am fost deconectata de la provider. I'M LOST!!! de la o vreme nu mai pot sa fac un lucru calumea si daca sunt deranjata imi pierd focusul si gata... de la inceput. Hate it!

Eu cred ca am nevoie de o vacanta, dar nah... asta e!

live! baby

Cum pot uni sa scrie asa melodi faine, care dupa ani si ani sunt la fel de tari?



Scuzati inceputul.. copii copaci!

One life to live

In ultimul timp m-am gandit serios la a scrie articole. Se face ca locul de munca m-a inspirat in directia asta. Recent am lansat un site de articole unde oamenii pot veni sa se inscrie si sa publice articolele lor. Partea "atractiva" a site-ului e cea prin care scriitorii pot sa castige bani prin Google Adsense. Sunt foarte curioasa sa vad cum o sa mearga treaba. Deocamdata trebuie sa gasesc subiecte pentru articole si sa le dezvolt.(asta nu face parte din descrierea postului, e decizia mea :P)

Sincer, nu am asteptari.. desi ideea Google-ului e sa ofere oamenilor posibilitatea de a castiga bani prin a-si scrie gandurile si experienta pe internet, am doza mea de scepticism.

Am realizat un lucru ziele astea: cand ma uit in jur la lucrurile care au succes si incerc ceva asemanator, singurul factor care sta intre mine si succes/ final fericit, e propria-mi persoana. Nu pot sa ma ascund si sa spun ca e imposibil sau greu de realizat pentru ca rezultatele se vad la alti oameni care au reusit, dar nu pot nici sa iau lucrurile usor si sa presupun ca daca altii au reusit, implicit voi reusi si eu, si deci nu e nevoie de prea mult stres. Defapt stresul e contraindicat in orice conditii - nu rezolva probleme si nici nu usureaza situatii!

Asa ca atunci cand iau decizia sa incep ceva, ma opresc, examinez toate laturile: atat tehnice - adica cele care tin strict de munca depusa pentru a produce rezultatele, dar mai ales cele rationale - ce tin de determinarea, motivatia si viziunea finala. Daca am indoieli cu vreunul din aceste aspecte, reanalizez si adancesc problema sau renunt la idee; bineinteles ca tot acest proces nu are loc daca e vorba de o obligatie, ma refer stict la procesul prin care iau decizi si determinarea propriu-zisa de care e nevoie atunci cand incepi ceva.

Primul lucru care as vrea sa il notez e Elanul Inceputului, elan fara de care o idee buna nu are succesul scontat in timpul estimat si deci, progresul poate fi ingreunat din lipsa determinarii si interesului pierdut; dar acelasi elan poate fi un motiv gresit de a incepe ceva care probabil e sortit esecului si falimentului (in cazul in care ideea implica investitii financiare).

Sfat in afaceri: analizeaza bine motivatia ta, si considera persoanele implicate in cazul esecului. Nu sarii cu capul inainte in orice oportunitate care iti sare in cale... poate fi o capcana! In cazul in care lucrezi cu alte persoane, stati incuiati intr-o camera si nu lasati nimic sa va deranjeze pentru o ora - doua - atat cat dureaza pana va decideti, asta inainte de orice actiune, iar daca va gasiti determinarea, faceti primul pas: gasiti si purtati o discutie cu un finantator (daca e cazul) sau un consilier in afaceri. Poate deschide laturi ale situatiei, la care nu v-ati gandit.

Sfat pe plan personal: Inainte de orice, trebuie sa sti ca atunci cand incepi ceva nou care depinde in primul rand de tine, va trebui sa iti treci barierele, dincolo de zona ta de confort cu care ai fost obisnuit pana atunci si sa mergi pana in zona inconfortabila in care trebuie sa faci lucruri care iti vin greu: umplat dupa hartzogaraie, vorbit cu oameni, cautat finantatori, incercari nereusite, rezultate sub asteptari, refuzuri, etc... munca grea :P. Cu toate acestea, acorda timp. Din moment ce ai realizat lucrul acesta, trebuie sa realizezi urmatorul lucru, si anume ca in momentele cand vei fi fatza in fatza cu situatia, vei vrea sa renunti. Don't do that! In primul rand pentru ca nu vei fi stiut niciodata cat de departe ai fi putut ajunge daca ai fi incercat :); iar in al doilea rand, daca te intristeaza/ deprima munca depusa, este intotdeauna un remediu pentru a obtine rezultate. Cauta lucruri/ persoane care sa te invioreze (ex. ciocolata, o bere rece, un luzar cu mustata hispanica, un prieten... nostim :-", un film bun, o plimbare in noapte, un bulgar de zapada, tronul din camera obscura :0, etc.) SAU, preferinta mea: o melodie buna de pe utube data la maxim si tipata x2 mai tare, falsata x3 mai tare... insa sentimentul de eliberare a negativismului e cel mai important. Imi imaginez ca stau in fatza cuiva si ii tip cat pot de tare in ureche ca si cum asta ar trebui sa il/ o convinga si/ sau sa imi rezolve problemele; si ca ar trebui sa imi dovedesc punctul de vedere... din pacate, sa convingi o persoana e imposibil :|... convingerea ii apartine, fie ca iti convine sau nu. Tot ce poti sa faci e sa iti spui parerea si sa il lasi cu dovezile.. daca exista, ca sa isi formeze propria parere.

Anywho, relaxativa cu o melodie tare. Go go romeinia... la culcare :))

Work in progress.. or not...

Cam asa se califica munca pe care o faci si se ia curentul cu o fractiune de secunda inainte sa salvezi, se arde un monitor, da o eroare fatala aplicatia in care lucrezi, sau mai stiu eu ce impedimente au alte locuri de munca... nasol.. "cooperativa munca in zadar" - asta era vorba profesoarei mele de matematica din generala. Wise woman!

Ma intreb cand, cum si oare o sa se gaseasca vreodata o solutie pentru o problema atat de comuna? Pana atunci.. "wind in the sail"!! La munca, nu la intins palma.. spre monitor :))

Have no fear.. the pictures are here! :)

The Way To Asia

Pentru o prima iesire din tara, Malaysia e incredibila!
Cum de altfel a fost si calatoria ;). Am avut momente in care nici nu puteam sa imi imaginez cum voi rezista pana la sfarsit... dar cu fiecare aeroport si cu fiecare cultura noua pe care o intalneam, uitam toata oboseala si nesomnul si ma bucuram de fiecare moment.
Cea mai groaznica parte a calatoriei a fost drumul catre aeroportul Henry Coanda (Otopeni) de langa Bucuresti. Calatorie tipic romaneasca: copil care vomita, mama stresata, sofer bucurestean si calatori bucuresteni. As fi trecut usor cu vederea gropile dese si greata, dar sa mai si auzi pe o tanti care lucreaza la SMURD descarcerari cum se lauda de macelurile pe care le vede, e prea mult.. asa ca mi-am fixat bine castile pe urechi i-am lasat pe Evanescence sa faca atmosfera.

Am ajuns undeva catre 1 dimineatza la aeroport, si ma gandeam la primul drum cu avionul pe care il voi face. Dar prima impresie a aeroportului m-a pus pe ganduri. Nu arata rau... cu exceptia machetelor chicioase de avioane atarnate de tavan - complet iesite din peisaj, ele find vechi , iar restul aeroportului: modern - si izul de "01" uscat care venea din directia bailor a caror usi erau in permanenta deschise. Securitatea nu arata rau: 1,70; 90, 60, 90 si toc de 4 cm (pe alocuri, ca mai erau si barbati printre :P). Personajele care ne-au amuzat insa, au fost personalul de la curatenie care au fost supranumite "vaci"... nu doar din cauza marimi si a halatelor albe, cat din cauza activitatii de: somn la locul de munca - dormeau pe bancile unei cafenele inchise peste noapte.

Dupa cateva tentative esuate de a dormi pe scaun si o cina si mic dejun luate pe treptele aeroportului, a venit in sfarsit timpul (6 am) sa ne imbarcam. Nu ne-a pus sa ne descaltam sau sa ne desfacem bagajele (thank God!!) asa ca ne-am indreptat spre poarta de imbarcare unde am mai asteptat vreo 45 de min pana sa ne urcam in avion si sa o luam la picior.. adica roata :P. Tot drumul de o ora pana la Istambul am stat cu fata lipita de geam (ii fain sa-i privesti pe altii de sus :P si am avut norocul sa am scaun la geam in toate zborurile). Am avut parte si de turbulentele de rigoare care nu sunt cu nimic diferite de gropile soselelor mai ales daca esti intr-un avion care zangane din toti rarunchii :))... o turbulenta mai indrazneata a scos un "ahh" de la toti calatorii... nu-i prea placut sa cazi in gol. Anyway, am ajuns cu bine in Istambul unde am intalnit primi barbati in "fuste". Nu sunt toti asa, majoritatea erau la costum, inclusiv personalul aeroportului. Am reusit sa dorm putin pe bancile de aici, cu toate ca erau de fier si m-am trezit cu model pe mana pe care dormeam, dar partea cea mai interesanta a fost cand ne-am prezentat la Check-In/imbarcare. Pentru ca ne-am luat biletele prin internet si au fost platite cu card, aveam nevoie de cardul respectiv, dar cardul e al mamei lui Mihai si evident era cu ea, in Anglia :(... asa ca peronalul aeroportului ne-a zis ca daca facem rost de numarul cardului si informatii ale posesorului o sa ne lase in avion.. asa ca.. norocul nostru ca Mihai avea activat roming-ul (sau cum se scrie) si a sunat-o pe mama lui in Anglia cu 3 euro pe minut care ii taxa pe amandoi :... nasol, dar de folos. Cand am ajuns la poarta de imbarcare am intalnit securitatea turca, pe langa care cea romaneasca e copil de gradinita... erau duri si nu zambeau decat intre ei :P.. n-am avut probleme.. nici aici nu ne-a bip-ait aparatul.

Inainte de imbarcare am intalnit un tip care vorbea romaneste cu personalul aeroportului.. evident ca nu era roman: piele creola, brunet cu mustata... suna cunoscut? Mai tarziu am aflat ca era pachistanez care avea o afacere in Romania si calatorea des spre Asia. Tip foarte simpatic, modest... pana sa ne afle numele de striga prin aeropoarte cu "friend" :)). In zborul catre Doha, Qatar am si luat masa impreuna.. langa noi era un loc liber si l-a intrebat pe Mihai: May I sit here, friend? (cu accentului lui stalcit asemanator cu cel indian) Ce mai poti sa zici, decat sa zambesti si sa spui: Sure, have a sit. Cand ne-am despartit, in aeroportul din Doha, Qatar de striga de la terminal: Goodbye Mihai, goodbye Emilia! Clar ca personalul si cei care ne vedeau cum ne salutam de la distanta se amuzau la culme.

Trebuie sa spun ca serviciile prestate de Qatar Airways nici nu se compara cu Tarom... insotitoarele de zbor erau toate chinezoaice.. si cum erau imbracate la fel, cu inaltimea aproape la fel, era cam greu sa le distingi.. parca le-ar fi facut pe banda rulanta :D. Se purtau foarte frumos si intotdeauna zambeau! Cu toate ca avionul era mai mare decat Tarom-ul, n-am reusit sa dorm prea mult in tot zborul de la 2 dupamasa, la 6 seara, dar cand am ajuns, am uitat cu totul de oboseala (o sa pun niste poze facute in timp ce aterizam.). Nisip, nisip si nisip... so much for an exotic location :(... cand am coborat din avion ne-au dus la cladire cu un autobus de 2 ori mai lat decat ce avem noi in romania.. si bine-inteles ca erau foarte ingrijite... bus-urile astea ar fi ocupat aproape doua benzi pe strazile noastre.. si faceau drumuri in continuu de la avioane la porti. cred ca nu exagerez daca spun ca plecau avioane tot la aprox. 10-15 min (max) distanta. Aeroportul asta era si mai mare decat cel din Istambul, si plin de lume.. (barbati si femei in robe :P) .. foarte interesanta lume..

Dupa alte cateva ore de asteptare.. 7 mai exact, cu nedormit si foame - aveam la noi niste ciocolata si m&m's.. adica tot ciocolata :)) - ne-am urcat in cel mai mare avion posibil!.. nu chiar... nu era noul Airbus, dar era un Airbus cu vreo 700 de l0curi. N-am mai simtit turbulentele si nici n-am auzit zgomotul motoarelor pt urmatoarele 3 ore care le-am dormit dusa..zzz... Scaunele erau foarte comode si fiecare avea un monitor pe scaunul din fata si o telecomanda la mana :).. asa ca m-am invigorat cu un episod dintr-ul serial si un mic dejun sanatos. Drumul a durat 7 ore, cu toate ca am plecat la 1 jum dimineatza, am ajuns la 2 dupamasa, ora Malaysiei... aici a inceput distractia...

Am aterizat in Kuala Lumpur pe cel mai mare aeroport pe care l-am vazut pana atunci.. ne-au dus cu metroul sa ne luam bagajele :)). Am admirat peisajul.. plantatie de palmieri.. kilometri intregi de palmieri (i-am vazut din avion).. un fel de jurasic park fara animale preistorice doar clima tropicala.. glumesc . Ne-am luat bagajele si am mers catre iesirea spre autobus.. am schimbat si niste bani inainte, drumul ne-a costat aprox. 20 lei romanesti pt un drum de 3 ore! Am si schimbat bus-ul intr-un oras al carui nume nici nu-l pot intelege, nici nu-l pot pronuntza, nici nu-l stiu scrie :D.. aici am avut parte de un bun venit malaysian.. o ploaie torentiala care ne-a udat pana dincolo de piele :P. A trebuit sa asteptam uzi in statia de la subsolul unei cladiri unde era mai mult decat cald, cu sute de ochi holbati la noi :D - sincer, nu toata ziua vad niste albiciosi ciudati cu ochi verzi care vor sa mearga cu mijocul de transport in comun malaysian :D (ei sunt mici, negriciosi, cu ochi de chinezi-caprui, bruneti - u get the picture...). Oameni astia au un simt al respectului pe care nu-l vezi la romani sau chiar la europeni in general (mi-au spus altii :)).. desi erau multi in statie si toti se grabeau sa urce in autobus, ne-au cedat noua locurile din fata.. la noi in romania alea erau deja ocupate si sincer ma si asteptam sa stau in picioare.. dar pana la urma nu s-a umplut bus-ul. Si autobuse cu aer conditionat TOATE!!.. curate, nu noi, dar ingrijite.

Drumul a durat 1 ora pana la orasul al carui nume nu-l pot pronunta si inca 3 jum - 4 ore pana in orasul Muar unde sunt acum.

Strazile sunt asa pline cum sunt in poze.. cu lume, masini in flux continuu cu soferi nerabdatori (nu trebuie sa eziti decat odata ca sa te claxoneze nervosi) si reclame la greu pe toate cladirile.. alei stramte si pline de mini terase sau chioscuri. Nu e peste tot curat, si din cauza ploilor dese nu este praf, dar sunt canale mari si shantzuri adanci pe margini de drumuri, care se simt in aer :). Majoritatea sunt politicosi, dar sunt si aici smecheri care vor sa te traga in piept. Taximetristii is tari.. ne-a luat unu din statia de autobus impreuna cu inca un cuplu... ne-au intrebat de unde suntem si pe urma vorbeau intre ei pe limba lor :)). Masina lui nu era asa de distrusa da macar avea aer conditionat :)).. am intalnit mai tarziu unul cu gauri in jur la incuietorile de la usi, fara aer conditonat si geamurile imposibil de deschis.. dar macar toate aici sunt ieftine.. foarte ieftine, si servici impecabile la orice taraba mergi.. romanii mai au de invatat ca is tare faultati la etajul superior cand vine vorba de respect la locul de munca... Oamenii de aici au fiecare afacerea lui in fata portii.. fie ca e o terasa, magazin, restaurant, librarie... aseara am luat masa la una din terasele in fata portii noastre :). Au o mancare foarte interesanta si are niste arome unice. Bineinteles ca nici o masa nu e completa fara orez si suc natural facut pe loc. Pe unii ii cam mancau tantarii si furnicile rosii, dar ne-am distrat de minune.. am intalnit niste negri negri negri :)) originali ...din africa.. (pun si poza). Ne-am plimbat ieri prin oras, la mol.. un fel de magazin chinezesc doar ca e ff mare :).. la etaj, in loc de fast food-uri au un fel de Food Court unde misuna gandacii ca la ei acasa.. nu stiu daca nu cumva sunt protejati de cultura lor, dar mancarea e buna.. supravietuiesti :D

Abea astept zilele urmatoare!

Love,
Emili

Little History :)