Mai bine mort sau mai bine viu?

Nu. N-am devenit emo. Si daca tot nu e clar, nu am tendinte sinucigase.

Un prieten mi-a trimis un link pe mess intr-o zi. In general mass-mess-urile nu sunt decat tampenii, dar asta... m-a dat peste cap. Stiam ca lucruri urate se intampla la tot pasul dar nu am fost niciodata parte din ceva de genu asta si sincer nici nu imi doresc!

De obicei cand citesc ceva de genul asta ma identific cu una din partile implicate. Poate ca in urma cu vreo 5 ani as fi zis ca oamenii care se pun in situatia in care sa priveasca farurile unui metrou in viteza de la o distanta mai mica de 100m sunt cel putin nebuni. Dar m-am schimbat mult de atunci si acum inteleg si alte lucruri. Ok, ceva in viata lui a fost atat de groaznic incat nu mai suporta sa fie in propria piele. Motivatii sunt multe si de natura felurita. Oricum, odata ce esti in botul trenului, nu mai poti face nimic... mai ales cand vrei sa-l ajuti, dar esti in metroul care o sa il calce...

La oameni astia se gandeste cineva? Oare prin ce trec ei dupa un astfel de eveniment? Ce se intampla cu ei.. in mintea lor. Acum incearca sa te pui in situatia lor. Sa fi vazut ce au vazut ei, sa fi auzit trosnetul unui corp sub roti sau sa vezi privirea unui om inainte sa il calci - disperarea, frica, groaza...

Nu pot decat sa fiu multumitoare pentru ca traiesc intr-o perioada in care nu sunt razboaie in tara noastra si ca am o slujba care nu ma expune la astfel de lucruri tragice in fiecare zi; ca traiesc intr-o familie care nu se taie in bucati si nici nu ar accepta vreodata asa ceva. Dar intrebarea mea e: cum si ce s-ar intampla cu mine dupa ce as trai o astfel de experienta?

Articol al ziarului Cotidianul