The Way To Asia

Pentru o prima iesire din tara, Malaysia e incredibila!
Cum de altfel a fost si calatoria ;). Am avut momente in care nici nu puteam sa imi imaginez cum voi rezista pana la sfarsit... dar cu fiecare aeroport si cu fiecare cultura noua pe care o intalneam, uitam toata oboseala si nesomnul si ma bucuram de fiecare moment.
Cea mai groaznica parte a calatoriei a fost drumul catre aeroportul Henry Coanda (Otopeni) de langa Bucuresti. Calatorie tipic romaneasca: copil care vomita, mama stresata, sofer bucurestean si calatori bucuresteni. As fi trecut usor cu vederea gropile dese si greata, dar sa mai si auzi pe o tanti care lucreaza la SMURD descarcerari cum se lauda de macelurile pe care le vede, e prea mult.. asa ca mi-am fixat bine castile pe urechi i-am lasat pe Evanescence sa faca atmosfera.

Am ajuns undeva catre 1 dimineatza la aeroport, si ma gandeam la primul drum cu avionul pe care il voi face. Dar prima impresie a aeroportului m-a pus pe ganduri. Nu arata rau... cu exceptia machetelor chicioase de avioane atarnate de tavan - complet iesite din peisaj, ele find vechi , iar restul aeroportului: modern - si izul de "01" uscat care venea din directia bailor a caror usi erau in permanenta deschise. Securitatea nu arata rau: 1,70; 90, 60, 90 si toc de 4 cm (pe alocuri, ca mai erau si barbati printre :P). Personajele care ne-au amuzat insa, au fost personalul de la curatenie care au fost supranumite "vaci"... nu doar din cauza marimi si a halatelor albe, cat din cauza activitatii de: somn la locul de munca - dormeau pe bancile unei cafenele inchise peste noapte.

Dupa cateva tentative esuate de a dormi pe scaun si o cina si mic dejun luate pe treptele aeroportului, a venit in sfarsit timpul (6 am) sa ne imbarcam. Nu ne-a pus sa ne descaltam sau sa ne desfacem bagajele (thank God!!) asa ca ne-am indreptat spre poarta de imbarcare unde am mai asteptat vreo 45 de min pana sa ne urcam in avion si sa o luam la picior.. adica roata :P. Tot drumul de o ora pana la Istambul am stat cu fata lipita de geam (ii fain sa-i privesti pe altii de sus :P si am avut norocul sa am scaun la geam in toate zborurile). Am avut parte si de turbulentele de rigoare care nu sunt cu nimic diferite de gropile soselelor mai ales daca esti intr-un avion care zangane din toti rarunchii :))... o turbulenta mai indrazneata a scos un "ahh" de la toti calatorii... nu-i prea placut sa cazi in gol. Anyway, am ajuns cu bine in Istambul unde am intalnit primi barbati in "fuste". Nu sunt toti asa, majoritatea erau la costum, inclusiv personalul aeroportului. Am reusit sa dorm putin pe bancile de aici, cu toate ca erau de fier si m-am trezit cu model pe mana pe care dormeam, dar partea cea mai interesanta a fost cand ne-am prezentat la Check-In/imbarcare. Pentru ca ne-am luat biletele prin internet si au fost platite cu card, aveam nevoie de cardul respectiv, dar cardul e al mamei lui Mihai si evident era cu ea, in Anglia :(... asa ca peronalul aeroportului ne-a zis ca daca facem rost de numarul cardului si informatii ale posesorului o sa ne lase in avion.. asa ca.. norocul nostru ca Mihai avea activat roming-ul (sau cum se scrie) si a sunat-o pe mama lui in Anglia cu 3 euro pe minut care ii taxa pe amandoi :... nasol, dar de folos. Cand am ajuns la poarta de imbarcare am intalnit securitatea turca, pe langa care cea romaneasca e copil de gradinita... erau duri si nu zambeau decat intre ei :P.. n-am avut probleme.. nici aici nu ne-a bip-ait aparatul.

Inainte de imbarcare am intalnit un tip care vorbea romaneste cu personalul aeroportului.. evident ca nu era roman: piele creola, brunet cu mustata... suna cunoscut? Mai tarziu am aflat ca era pachistanez care avea o afacere in Romania si calatorea des spre Asia. Tip foarte simpatic, modest... pana sa ne afle numele de striga prin aeropoarte cu "friend" :)). In zborul catre Doha, Qatar am si luat masa impreuna.. langa noi era un loc liber si l-a intrebat pe Mihai: May I sit here, friend? (cu accentului lui stalcit asemanator cu cel indian) Ce mai poti sa zici, decat sa zambesti si sa spui: Sure, have a sit. Cand ne-am despartit, in aeroportul din Doha, Qatar de striga de la terminal: Goodbye Mihai, goodbye Emilia! Clar ca personalul si cei care ne vedeau cum ne salutam de la distanta se amuzau la culme.

Trebuie sa spun ca serviciile prestate de Qatar Airways nici nu se compara cu Tarom... insotitoarele de zbor erau toate chinezoaice.. si cum erau imbracate la fel, cu inaltimea aproape la fel, era cam greu sa le distingi.. parca le-ar fi facut pe banda rulanta :D. Se purtau foarte frumos si intotdeauna zambeau! Cu toate ca avionul era mai mare decat Tarom-ul, n-am reusit sa dorm prea mult in tot zborul de la 2 dupamasa, la 6 seara, dar cand am ajuns, am uitat cu totul de oboseala (o sa pun niste poze facute in timp ce aterizam.). Nisip, nisip si nisip... so much for an exotic location :(... cand am coborat din avion ne-au dus la cladire cu un autobus de 2 ori mai lat decat ce avem noi in romania.. si bine-inteles ca erau foarte ingrijite... bus-urile astea ar fi ocupat aproape doua benzi pe strazile noastre.. si faceau drumuri in continuu de la avioane la porti. cred ca nu exagerez daca spun ca plecau avioane tot la aprox. 10-15 min (max) distanta. Aeroportul asta era si mai mare decat cel din Istambul, si plin de lume.. (barbati si femei in robe :P) .. foarte interesanta lume..

Dupa alte cateva ore de asteptare.. 7 mai exact, cu nedormit si foame - aveam la noi niste ciocolata si m&m's.. adica tot ciocolata :)) - ne-am urcat in cel mai mare avion posibil!.. nu chiar... nu era noul Airbus, dar era un Airbus cu vreo 700 de l0curi. N-am mai simtit turbulentele si nici n-am auzit zgomotul motoarelor pt urmatoarele 3 ore care le-am dormit dusa..zzz... Scaunele erau foarte comode si fiecare avea un monitor pe scaunul din fata si o telecomanda la mana :).. asa ca m-am invigorat cu un episod dintr-ul serial si un mic dejun sanatos. Drumul a durat 7 ore, cu toate ca am plecat la 1 jum dimineatza, am ajuns la 2 dupamasa, ora Malaysiei... aici a inceput distractia...

Am aterizat in Kuala Lumpur pe cel mai mare aeroport pe care l-am vazut pana atunci.. ne-au dus cu metroul sa ne luam bagajele :)). Am admirat peisajul.. plantatie de palmieri.. kilometri intregi de palmieri (i-am vazut din avion).. un fel de jurasic park fara animale preistorice doar clima tropicala.. glumesc . Ne-am luat bagajele si am mers catre iesirea spre autobus.. am schimbat si niste bani inainte, drumul ne-a costat aprox. 20 lei romanesti pt un drum de 3 ore! Am si schimbat bus-ul intr-un oras al carui nume nici nu-l pot intelege, nici nu-l pot pronuntza, nici nu-l stiu scrie :D.. aici am avut parte de un bun venit malaysian.. o ploaie torentiala care ne-a udat pana dincolo de piele :P. A trebuit sa asteptam uzi in statia de la subsolul unei cladiri unde era mai mult decat cald, cu sute de ochi holbati la noi :D - sincer, nu toata ziua vad niste albiciosi ciudati cu ochi verzi care vor sa mearga cu mijocul de transport in comun malaysian :D (ei sunt mici, negriciosi, cu ochi de chinezi-caprui, bruneti - u get the picture...). Oameni astia au un simt al respectului pe care nu-l vezi la romani sau chiar la europeni in general (mi-au spus altii :)).. desi erau multi in statie si toti se grabeau sa urce in autobus, ne-au cedat noua locurile din fata.. la noi in romania alea erau deja ocupate si sincer ma si asteptam sa stau in picioare.. dar pana la urma nu s-a umplut bus-ul. Si autobuse cu aer conditionat TOATE!!.. curate, nu noi, dar ingrijite.

Drumul a durat 1 ora pana la orasul al carui nume nu-l pot pronunta si inca 3 jum - 4 ore pana in orasul Muar unde sunt acum.

Strazile sunt asa pline cum sunt in poze.. cu lume, masini in flux continuu cu soferi nerabdatori (nu trebuie sa eziti decat odata ca sa te claxoneze nervosi) si reclame la greu pe toate cladirile.. alei stramte si pline de mini terase sau chioscuri. Nu e peste tot curat, si din cauza ploilor dese nu este praf, dar sunt canale mari si shantzuri adanci pe margini de drumuri, care se simt in aer :). Majoritatea sunt politicosi, dar sunt si aici smecheri care vor sa te traga in piept. Taximetristii is tari.. ne-a luat unu din statia de autobus impreuna cu inca un cuplu... ne-au intrebat de unde suntem si pe urma vorbeau intre ei pe limba lor :)). Masina lui nu era asa de distrusa da macar avea aer conditionat :)).. am intalnit mai tarziu unul cu gauri in jur la incuietorile de la usi, fara aer conditonat si geamurile imposibil de deschis.. dar macar toate aici sunt ieftine.. foarte ieftine, si servici impecabile la orice taraba mergi.. romanii mai au de invatat ca is tare faultati la etajul superior cand vine vorba de respect la locul de munca... Oamenii de aici au fiecare afacerea lui in fata portii.. fie ca e o terasa, magazin, restaurant, librarie... aseara am luat masa la una din terasele in fata portii noastre :). Au o mancare foarte interesanta si are niste arome unice. Bineinteles ca nici o masa nu e completa fara orez si suc natural facut pe loc. Pe unii ii cam mancau tantarii si furnicile rosii, dar ne-am distrat de minune.. am intalnit niste negri negri negri :)) originali ...din africa.. (pun si poza). Ne-am plimbat ieri prin oras, la mol.. un fel de magazin chinezesc doar ca e ff mare :).. la etaj, in loc de fast food-uri au un fel de Food Court unde misuna gandacii ca la ei acasa.. nu stiu daca nu cumva sunt protejati de cultura lor, dar mancarea e buna.. supravietuiesti :D

Abea astept zilele urmatoare!

Love,
Emili